Asociația Society of Lifestyle Medicine (,,SLM” sau noi) cu sediul în str. Ioan Joldea Vodă nr. 19, ap. 1, sat Valea Adâncă, com. Miroslava, jud. Iași, înregistrată la Registrul pentru asociații și fundații de pe lângă judecătoria Iași la nr. 50/A/28.05.2019, C.I.F. 41345740 este o organizație non-guvernamentală care își propune să susțină și să participe activ la responsabilizarea populației privind necesitatea adoptării unui stil de viață sănătos, să promoveze și să aplice educația pentru sănătate și, totodată, să se implice în procesul decizional în sistemul medical și al educației medicale. În cadrul SLM acordăm o deosebită atenție prelucrării datelor cu caracter personal în conformitate cu legile aplicabile.
Cunoaștem importanța datelor dumneavoastră și ne angajăm să protejăm confidențialitatea și securitatea acestora. Conform articolului 14, alineatul 4 al Regulamentului General privind Protecția Datelor (GDPR) 679/2016, vă informăm că datele dumneavoastră personale sunt stocate și prelucrate de noi în conformitate cu legislația în vigoare. Înregistrarea și stocarea datelor cu caracter personal se realizează numai la minimul necesar pentru respectarea prevederilor legale privind emiterea certificatului de participare în momentul completării cererii de participare la evenimentele de educație medicală și farmaceutică continuă.
Securitate
Utilizăm măsuri de securitate tehnice și organizaționale pentru a vă proteja datele gestionate de noi împotriva manipulărilor accidentale sau intenționate, pierderii, distrugerii sau accesului persoanelor neautorizate.
Vă putem folosi adesa de e-mail pentru a putea să intrați în secțiunea destinată membrilor de pe site și pentru a vă trimite informații despre evenimentele organizate, despre studiile apărute în literatura de specialitate sau pentru orice scop educațional asociat obiectivului pentru care ne-am organizat. Dorim să subliniem că puteți oricând să revocați orice consimțământ dat cu efect pentru viitor.
Aveți în orice moment drepul de a obține informații gratuite cu privire la datele stocate, precum și de a solicita corectarea, blocarea și ștergerea datelor stocate. Contactați-ne prin e-mail sau transmiteți-ne solicitarea dvs. prin poștă:
ASOCIAȚIA SOCIETY OF LIFESTYLE MEDICINE, sat. VALEA ADÂNCĂ, str. IOAN JOLDEA VODĂ nr. 19, Ap. 1, com MIROSLAVA, JUD: IAȘI
Te. 0232-461.994, email: info@lifestylemedicineromania.org
Trecerea la terți
Nu vom furniza terților datele dvs cu caracter prsonal. Excepție sunt partenerii noștri care furnizează servcii care solicită transmiterea datelor pentru procesarea unor comenzi în vedera trimiterii coletelor (de exemplu, compania de logistică însărcinată cu livrarea, organizațiile profesionale medicale și instituția bancară însărcinată cu tranzacția de plată). În aceste cazuri, însă , amploarea datelor transmise trebuie să fie limitată la minimul absolut necesar. Toate interesele dvs. care necesită protecție vor fi tratate în conformitate cu prevederile legale.